CA propune modificări în domeniul TV

Conducerea Consiliului Audiovizualului a transmis Parlamentului Republicii Moldova și Ministerului Culturii cinci propuneri de modificare a legislației, menite să stimuleze difuzarea conținutului local și a programelor în limba română în spațiul audiovizual național.

Inițiativa vine după analiza publicată de autoritate la începutul săptămânii, care indică o diminuare a programelor locale difuzate în limba română în anul 2025, după o stagnare înregistrată în 2023.

Potrivit conducerii instituției, situația este considerată alarmantă atât din perspectiva rolului limbii oficiale în educarea publicului și consolidarea coeziunii sociale, cât și din cauza riscului ca acest context să fie exploatat de factori externi ostili pentru promovarea unor agende proprii, inclusiv prin acțiuni de manipulare informațională.

În acest context, Consiliul Audiovizualului a propus modificarea Codului serviciilor media audiovizuale nr. 174/2018.

Printre propunerile formulate se numără stabilirea unei cote de cel puțin 50% de conținut în limba română din totalul emisiei serviciilor media audiovizuale aflate în jurisdicția Republicii Moldova. În prezent, legislația prevede o cotă de cel puțin 80% de programe în limba română din conținutul programelor locale realizate, însă autoritatea consideră că această prevedere este insuficientă, deoarece majoritatea furnizorilor se limitează la minimumul cerut, ceea ce înseamnă aproximativ șase ore de conținut în limba română din cele 24 de ore de emisie.

De asemenea, se propune obligativitatea difuzării programelor străine în limba originală, cu subtitrare sau dublare exclusiv în limba română. Reglementările actuale permit dublarea în alte limbi, în special în limba rusă, cu condiția existenței subtitrărilor în limba română. Autoritatea sugerează ca această normă să fie aplicată după o perioadă de tranziție de trei ani.

O altă propunere vizează majorarea cotelor privind responsabilitățile culturale: de la 30% la 50% pentru operele muzicale în limba română și de la 10% la 30% pentru operele muzicale ale compozitorilor, artiștilor și producătorilor originari din Republica Moldova.

Consiliul Audiovizualului mai propune majorarea de la 50% la 70% a cotei pentru serviciile de televiziune în limba română sau cu subtitrare ori dublare în limba română din ofertele distribuitorilor de servicii media.

Totodată, instituția sugerează înlocuirea cotelor de programe „locale” cu cote de programe „proprii”, menținând valorile actuale. Potrivit Consiliului Audiovizualului, controalele realizate au indicat o tendință de preluare reciprocă a conținuturilor între furnizori, ceea ce reduce volumul real de conținut local creat și poate ridica suspiciuni privind competiția neloială și mimarea pluralismului.

Autoritatea subliniază că aceste ajustări legislative sunt necesare pentru dezvoltarea și protejarea spațiului informațional național și pentru creșterea ponderii programelor locale și a conținutului audiovizual în limba română.