Autoritățile trebuie urgent să adopte mai multe măsuri pentru a diminua impactul scumpirii motorinei asupra agricultorilor și asupra prețurilor din economie. Printre soluțiile propuse se numără reducerea sau suspendarea temporară a accizei la motorină, diminuarea TVA-ului la combustibil și utilizarea rezervelor de stat pentru a sprijini fermierii în perioada lucrărilor agricole.
Propunerile au fost prezentate de președintele Comisiei agricultură și industrie alimentară din Parlament, deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, care avertizează că majorarea accelerată a prețului la motorină are loc într-un moment critic pentru sectorul agricol, când fermierii se află în plin sezon de producție.
”Problema pertinentă este că scumpirea motorinei va avea un impact direct atât asupra agriculturii, pentru că știm prea bine că suntem acum în plină sezon de producere și se va regăsi în costul fiecărui kilogram de produs, fie că este vorba de cereale, fie că sunt fructe și chiar dacă este el și lapte”, a spus el.
Potrivit deputatului, reducerea accizelor sau suspendarea temporară a acestora este o practică aplicată în mai multe state europene pentru sectoarele economice strategice. O altă măsură ar putea fi diminuarea TVA-ului aplicat combustibilului utilizat în agricultură, pentru a reduce costurile de producție ale fermierilor.
Serghei Ivanov a mai sugerat utilizarea rezervelor de stat de combustibil prin programe dedicate agricultorilor, astfel încât costurile pentru lucrările agricole să fie mai mici în perioadele critice. În opinia sa, astfel de intervenții sunt necesare în contextul creșterii prețurilor la motorină. În Republica Moldova, consumul de motorină depășește 2 miliarde de lei anual, iar aproximativ 65% din acest volum este utilizat în agricultură.
Deputatul a atras atenția că, pe lângă creșterea prețurilor, agricultorii sunt afectați și de majorarea accizelor cu aproximativ 7% în acest an, precum și de modul în care este calculată taxarea.
„La o acciză de aproximativ 4 lei, agricultorii mai plătesc încă aproximativ 80 de bani TVA”, a explicat acesta.
În același timp, Serghei Ivanov a subliniat necesitatea unei monitorizări mai stricte a pieței angro a motorinei, unde prețurile ar fi crescut rapid în ultimele zile. Potrivit lui, motorina se vinde la angro cu aproximativ 25 de lei pe litru, în timp ce la stațiile de alimentare prețul cu amănuntul era de 22–23 de lei, iar livrările ar fi limitate.
Deputatul consideră că este nevoie și de un mecanism clar de evidență a stocurilor de combustibil din Republica Moldova, subiect care ține inclusiv de securitatea energetică a țării.
„Este o criză mondială, nu o putem evita. Dar dacă există voință politică, impactul negativ poate fi diminuat”, a concluzionat Serghei Ivanov.