Zelenski amenință că va da „adresa” unei persoane din UE armatei ucrainene: care este motivul

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că speră ca împrumutul de 90 de miliarde de euro destinat Ucrainei să nu fie blocat de „o singură persoană” din Uniunea Europeană, făcând aluzie la premierul ungar Viktor Orban. Declarația a fost făcută joi, 5 martie, în cadrul unei conferințe de presă.

În același context, liderul de la Kiev a vorbit despre necesitatea ca Ucraina să efectueze o plată în avans pentru aeronavele militare Gripen și Rafale, comandate din Suedia și Franța. Potrivit lui Zelenski, accesul la aceste fonduri este esențial pentru consolidarea capacităților de apărare ale armatei ucrainene, potrivit Ukrainskaia Pravda.

„Sperăm ca nicio persoană din Uniunea Europeană să nu blocheze cele 90 de miliarde sau prima tranșă din cele 90 de miliarde și că soldații ucraineni vor avea arme. În caz contrar, vom da adresa acestei persoane Forțelor noastre Armate, oamenilor noștri, și îi vom lăsa să o sune și să comunice cu ea în limba lor”, a declarat Zelenski.

Declarația vine în contextul în care Ungaria blochează în prezent alocarea unui împrumut european de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina. Totodată, președintele ucrainean și-a exprimat recent speranța că relațiile dintre Kiev și Budapesta ar putea fi normalizate în viitor. Liderul de la Kiev a afirmat anterior că speră ca partidul premierului ungar Viktor Orbán să fie învins la alegeri, ceea ce ar putea deschide calea pentru o cooperare mai bună între cele două state.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Zelenski amenință că va da „adresa” unei persoane din UE armatei ucrainene: care este motivul apare prima dată în Realitatea.md.