În anul 2025, asistența juridică garantată de stat a fost acordată în 65 069 de cazuri, cu 4 540 mai multe decât în 2024. Creșterea este explicată prin revizuirea condițiilor de eligibilitate, majorarea numărului profesioniștilor care prestează aceste servicii și diversificarea modalităților de acordare a asistenței juridice. Aceste date sunt incluse în Raportul de activitate în sistemul de acordare a asistenței juridice garantate de stat pentru anul trecut, prezentat în plenul Parlamentului.
Potrivit raportului, în peste 47 000 de cazuri a fost oferită asistență juridică calificată, iar în circa 18 000 – asistență juridică primară. Totodată, au fost înregistrate trei cazuri de acordare a serviciilor de mediere garantată de stat.
Dintre toate cazurile, 4 866 au fost urgente. Asistența juridică calificată ordinară a fost acordată în 31 953 de cauze penale, 5 830 de cauze civile și 4 499 de cauze contravenționale.
Datele statistice arată că 20% dintre persoanele care au beneficiat de asistență juridică garantată de stat au fost femei, iar 6% – copii. Printre beneficiari se regăsesc persoane cu dizabilități (3,3%), beneficiari de protecție temporară (5,7%), solicitanți de azil (0,7%) și refugiați (0,4%). De asemenea, 8% dintre beneficiari au fost victime ale unei infracțiuni. Dintre acestea, 2 474 au fost victime ale violenței în familie, 585 victime ale infracțiunilor privind viața sexuală, iar 72 victime ale traficului de ființe umane.
Asistența juridică garantată de stat a fost acordată de 528 de avocați, 15 avocați publici, 89 de parajuriști și 33 de mediatori. Bugetul aprobat al instituției a fost de 83,73 milioane de lei.
Reprezentanții Consiliului Național pentru Asistență Juridică Garantată de Stat au menționat și asistența acordată parțial gratuit. La 18 septembrie 2025 au intrat în vigoare modificările legislative adoptate de Parlament, potrivit cărora persoanele cu un venit cu până la 30% mai mare decât salariul minim lunar pe țară pot beneficia de asistență parțial gratuită. Până în prezent, au fost înregistrate 19 astfel de cazuri.
În baza raportului prezentat, Comisia juridică, pentru numiri și imunități a propus Parlamentului aprobarea unui proiect de hotărâre care conține recomandări pentru Consiliul pentru Asistență Juridică Garantată de Stat. Instituția urmează să întreprindă măsuri pentru aplicarea uniformă a prevederilor legii privind asistența juridică garantată de stat, să diversifice spectrul serviciilor și să continue tehnologizarea acestora, precum și să integreze medierea garantată de stat în sistemul de asistență juridică garantată de stat.
Conform legii, asistența juridică garantată de stat este acordată persoanelor care nu dispun de mijloace financiare suficiente și care întrunesc anumite condiții. Aceasta se oferă sub diverse forme – explicații în probleme juridice, întocmirea actelor, reprezentarea în fața autorităților administrației publice sau instanțelor în procese civile, contravenționale și penale. Sistemul a fost instituit pentru apărarea drepturilor omului și pentru asigurarea accesului la justiție al tuturor cetățenilor.