UE analizează acordarea unui ajutor financiar pentru restaurarea conductei Drujba în Ucraina

Uniunea Europeană analizează acordarea de ajutor financiar Ucrainei pentru repararea conductei petroliere Drujba, în condițiile în care Ungaria și Slovacia blochează sprijinul pentru Kiev și sancțiunile împotriva Rusiei până la reluarea livrărilor de petrol prin această conductă, transmite IPN cu referire la Agerpres.

Comisia Europeană ar putea oferi sprijinul prin intermediul asistenței bugetare pe care o acordă Ucrainei, potrivit unor surse. De asemenea, UE este pregătită să ofere Ucrainei și expertiză, au adăugat sursele care au dorit să își păstreze anonimatul.

Directorul operatorului ucrainean de stat Naftogaz, Serghei Koretski, a declarat anterior că în luna ianuarie, Rusia a atacat conducta Drujba, provocând un incendiu la un rezervor de stocare, care a durat 10 zile până a fost stins. De asemenea, au fost înregistrate avarii la echipamente, cabluri de alimentare, transformatoare și un sistem de detectare a scurgerilor.

Având în vedere amploarea distrugerilor, Kievul nu a putut oferi până acum un orizont de timp pentru finalizarea reparațiilor.

Ungaria și Slovacia au acuzat Ucraina că blochează livrările de petrol rusesc prin conducta Drujba, punând la îndoială amploarea pagubelor. Niciuna din cele două țări nu a recunoscut atacul rusesc din ianuarie.

Premierul ungar, Viktor Orban, a declarat că va bloca măsurile de sprijinire a Ucrainei, inclusiv împrumuturi în valoare de 90 de miliarde de euro de la UE, până când vor fi reluate livrările de petrol rusesc prin conducta Drujba. Slovacia a oprit miercuri livrările de electricitate către Ucraina.

De asemenea, Ungaria și Slovacia, țări, care mențin legături strânse cu Kremlinul, au blocat ultima rundă de sancțiuni ale UE împotriva Moscovei.

The post UE analizează acordarea unui ajutor financiar pentru restaurarea conductei Drujba în Ucraina appeared first on ipn.md.