Rolul Germaniei în Europa post-americană

Într-o situație destul de jenantă, un discurs politicos, dar complet pro-Trump, al secretarului de stat american Marco Rubio a fost întâmpinat cu aplauze din partea unor membri ai publicului predominant european.

În mod clar, Europa încă se luptă – atât emoțional, cât și politic – să accepte faptul că președintele Donald Trump a rupt deja alianța transatlantică. Imersați într-o stare reconfortantă de negare, europenii sunt incapabili să își formeze propriul simț al identității, cu atât mai puțin o strategie pentru a-și păstra suveranitatea într-o lume nouă și periculoasă.

Plecarea Americii va schimba fundamental Europa

Nu faceți nicio greșeală: retragerea Americii – din punct de vedere emoțional, politic și apoi militar – va schimba fundamental Europa din interior.

Statele Unite au fost puterea dominantă covârșitoare în Europa de Vest de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, iar în Europa în ansamblu de la începutul anilor 1990, după prăbușirea Uniunii Sovietice și extinderea spre est a NATO și a Uniunii Europene. În calitate de principală superputere a lumii, Statele Unite au apărat continentul european de amenințările externe și interne. Pe lângă protejarea europenilor de amenințarea reprezentată de Uniunea Sovietică și de Pactul de la Varșovia, Statele Unite i-au protejat și de reapariția unei Germanii naționaliste și revanșarde.

Această ultimă perspectivă a îngrijorat mult timp mulți dintre vecinii europeni ai Germaniei. Acesta este motivul pentru care prim-ministrul britanic Margaret Thatcher și președintele francez François Mitterrand au luptat în culise pentru a încetini procesul de reunificare a Germaniei după căderea Zidului Berlinului în 1989. Până de curând, proeminența și prezența militară a Americii pe continent au servit drept garanție geopolitică a reunificării Germaniei. Numai prin neutralizarea temerilor înrădăcinate în istorie a putut continua aprofundarea integrării europene.

Acum, însă, SUA se pregătesc pentru o retragere militară din Europa – probabil că numai Trump știe dacă și când se va întâmpla acest lucru. Dar dacă se va întâmpla, consecințele pentru Europa vor fi grave.

Natura consecințelor va depinde în mare măsură de ceea ce decid să facă cei doi principali membri fondatori ai UE, Germania și Franța. Ambele țări se confruntă în prezent cu provocări politice și economice grave. Vor rămâne ele fidele spiritului de cooperare strânsă și angajamentelor europene comune pe care le-au menținut cu grijă încă de pe vremea lui Konrad Adenauer (1949-63) și Charles de Gaulle (1959-69)? Mai pot menține legături strânse și își pot depăși diferențele fără forța stabilizatoare externă pe care America a furnizat-o întotdeauna?

Aceasta este acum o întrebare fundamentală pentru Europa, al cărei răspuns va determina viitorul continentului. Numai dacă Franța și Germania rămân fidele angajamentelor lor europene, Europa poate reuși ca entitate politică; fără ele, este condamnată. O întoarcere la tradițiile naționaliste – sursa atâtor vărsări de sânge pe continent – ar fi un act de autodistrugere nerușinată, garantând practic sfârșitul autodeterminării și suveranității europene în secolul XXI.

Rolul-cheie al Germaniei

În timp ce cooperarea este crucială, Germania este variabila decisivă. În calitate de puteri europene victorioase după cel de-al Doilea Război Mondial, Marea Britanie și Franța – cu armele lor nucleare și locurile lor permanente în Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite – se pot încă agăța de iluzia că sunt puteri mijlocii pe deplin suverane.

Însă, într-o eră a imperialismului marilor puteri, aceasta este o iluzie. Deși pot juca un rol modest la periferie, nu pot spera în mod realist la mai mult decât atât ca puteri independente.

Din cauza istoriei sale unice – și nu în ultimul rând a înfrângerilor sale catastrofale în cele două războaie mondiale – Germania nici măcar nu are această opțiune. Dacă ar încerca să ajungă din urmă Marea Britanie și Franța din punct de vedere geopolitic, ar destabiliza Europa și, în cele din urmă, ar deraia proiectul de integrare europeană.

În schimb, retragerea Americii din Europa impune Germaniei cerințe și mai mari de prudență și leadership în promovarea cooperării europene. Germania trebuie să facă și mai mult pentru a asigura o cooperare strânsă cu Franța și cu alții.

Acest lucru va necesita analize clare ale intereselor europene și naționale, precum și un angajament ferm față de acțiuni fiabile și previzibile. Germania trebuie să rămână conștientă de sine din punct de vedere istoric, dând dovadă de sensibilitate față de interesele tuturor partenerilor săi, mari și mici. Plecarea Americii o va forța, împreună cu Franța și alții, să își asume un rol mai important în Europa, iar Germania trebuie să utilizeze în mod responsabil puterea care decurge din acest statut.

Timpul se scurge, iar Germania trebuie să demonstreze că este pregătită și capabilă să accepte această provocare. Primul pas este să respingă ideea că transatlantismul este încă viu.

Joschka Fischer a fost ministru german de externe și vicecancelar între 1998 și 2005 și a fost lider al Partidului Verde german timp de aproape 20 de ani.

© Project Syndicate, 2026.
www.project-syndicate.org

The post Rolul Germaniei în Europa post-americană appeared first on logos-pres.md.