Trump amenință Iranul cu lovituri „de douăzeci de ori mai puternice” dacă va bloca Strâmtoarea Ormuz

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a amenințat luni Iranul cu un răspuns militar dur dacă Teheranul va încerca să blocheze transportul de petrol prin Strâmtoarea Ormuz, unul dintre cele mai importante puncte strategice energetice din lume.

„Dacă Iranul face orice care să oprească fluxul de petrol prin Strâmtoarea Ormuz, va fi lovit de Statele Unite ale Americii de douăzeci de ori mai puternic decât a fost lovit până acum”, a scris liderul american pe platforma Truth Social.

Trump a mai declarat că SUA „vor elimina ţinte uşor de distrus care vor face practic imposibil ca Iranul să se mai reconstruiască vreodată” și a avertizat că asupra acestora vor veni „moarte, foc și furie”. Totuși, președintele american a adăugat: „Dar sper și mă rog să nu se întâmple”.

Strâmtoarea Ormuz este una dintre cele mai importante rute energetice ale lumii, aproximativ o cincime din transporturile globale de petrol tranzitând această zonă.

Donald Trump a descris avertismentul drept „un cadou din partea Statelor Unite ale Americii pentru China şi toate acele naţiuni care folosesc intens Strâmtoarea Ormuz”. China și alte economii asiatice depind în mare măsură de petrolul și gazele naturale transportate pe această rută maritimă, care a fost aproape închisă de la începutul conflictului.

Între timp, Corpul Gardienilor Revoluției Islamice a transmis că statele arabe sau europene care vor expulza ambasadorii israelieni și americani vor primi, începând de marți, drept de trecere nerestricționat prin Strâmtoarea Ormuz.

Totodată, purtătorul de cuvânt al Gărzii Revoluționare Islamice, generalul-maior Ali Mohammad Naeini, a declarat marți dimineață că forțele armate iraniene „așteaptă flota navală americană în Strâmtoarea Ormuz”, iar sfârșitul războiului „este în mâinile Iranului”.

Oficialul iranian a avertizat că, dacă atacurile SUA și Israel vor continua, Iranul „nu va permite exportul niciunui litru de petrol din regiune”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Trump amenință Iranul cu lovituri „de douăzeci de ori mai puternice” dacă va bloca Strâmtoarea Ormuz apare prima dată în Realitatea.md.