
Pompierii avertizează populația că din cauza vântului și creșterii temperaturilor, riscul incendiilor de vegetație crește. Cetățenilor li se recomandă să nu dea foc crengilor și plantelor uscate, dar nici gunoiului menajer sau deșeurilor.
Conform reprezentaților Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), flăcările se pot răspândi rapid pe suprafețe extinse. De asemenea, pentru a evita tragedii, salvatorii îndeamnă moldovenii să nu arunce mucurile de țigară, chibrituri sau alte obiecte aprinse în zonele cu vegetație uscată sau spații forestiere.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
„Incendiile de vegetație reprezintă un risc major, iar în condiții de temperaturi pozitive, umiditate redusă și vânt, focarele se pot extinde cu repeziciune. Aceste incendii pot provoca pagube semnificative mediului, locuințelor și pot pune în pericol sănătatea și viața oamenilor”, avertizează pompierii.
Cetățenii mai sunt atenționați că arderea în câmp deschis a resturilor vegetale este interzisă prin lege și se sancționează cu amendă de la 3000 la 4500 de lei pentru persoane fizice și de la 12.000 la 15.000 de lei pentru persoane juridice.
Articolul Pompierii: Nu aprindeți gunoiul, pentru a nu provoca incendii. Cine arde deșeurile, va fi amendat cu 4500 de lei apare prima dată în Realitatea.md.