
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat luni, 9 martie, că administrația sa va renunța la unele sancțiuni asupra petrolului pentru a stimula oferta pe piață și pentru a reduce prețurile, pe fondul turbulențelor provocate de războiul din Orientul Mijlociu, scrie France24.
Declarațiile au fost făcute după o discuție cu liderul rus, Vladimir Putin, în contextul în care Rusia este unul dintre cei mai mari producători și exportatori de petrol din lume. În același timp, Trump l-a menționat și pe președintele chinez, Xi Jinping, China fiind un partener comercial important al Rusiei și un importator major de petrol.
„De asemenea, renunțăm la anumite sancțiuni legate de petrol pentru a reduce prețurile”, a declarat Trump reporterilor, fără a oferi detalii despre țările vizate sau despre sancțiunile exacte care ar putea fi ridicate.
Explicațiile sale vin într-un moment de volatilitate pe piețele energetice, generate de conflictul din Orientul Mijlociu. După aceste afirmații, prețurile petrolului au scăzut, iar piețele bursiere au înregistrat creșteri în dimineața de 10 martie, în urma unei zile marcate de fluctuații puternice.
Trump a mai spus că războiul dintre Statele Unite și Israel împotriva Iranului s-ar putea încheia mai devreme decât se estima inițial. Totodată, liderul american a subliniat că Washingtonul ar putea menține sancțiuni ridicate împotriva unor state nespecificate dacă conflictul se va încheia.
Între timp, secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a declarat săptămâna trecută că Washingtonul analizează posibilitatea ridicării sancțiunilor asupra petrolului rusesc. Declarația a venit la o zi după ce administrația americană a autorizat temporar India să cumpere petrol din Rusia.
Potrivit autorităților americane, guvernul SUA a relaxat temporar sancțiunile economice pentru a permite vânzarea către India a petrolului rusesc care este în prezent blocat pe mare, restricțiile fiind impuse anterior din cauza conduitei Moscovei în negocierile pentru încheierea războiului din Ucraina.
Oficialii americani au precizat că aceste tranzacții, inclusiv cele care implică nave blocate de diverse regimuri de sancțiuni, sunt autorizate până la sfârșitul zilei de 3 aprilie 2026.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/trump-dn.MP4″ muted=”false” thumbnails=”true”]
Articolul VIDEO Trump: SUA vor renunța la unele sancțiuni petroliere în contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu apare prima dată în Realitatea.md.