Conflictul din Orientul Mijlociu dă semne de escaladare mai degrabă, decât de încheiere într-un termen scurt, cum și-ar dori președintele american Donald Trump. Președintele parlamentului de la Teheran, Mohammad Bagher Ghalibaf, a anunțat că Iranul nu vrea o încetare a focului, ci din contră, „lovirea în gură” a agresorului. Răspunsul omologului său israelian, președintele Knessetului, care a cerut „capitularea necondiționată” a Iranului, nu a făcut decât să ridice și mai mult tonul discuției: liderul parlamentului de la Teheran a anunțat că țara sa a decretat legea „ochi pentru ochi”. Retorica dintre cele două țări urmează realitatea din teren: cu doar o zi înainte, SUA au anunțat cea mai puternică ofensivă de la începutul conflictului, în vreme ce loviturile Iranului au dus la închiderea rafinăriei Ruwais din Emiratele Arabe Unite, una dintre cele mai mari din lume. În plus, Strâmtoarea Ormuz a revenit în centrul atenției, după ce SUA au amenințat Iranul cu „consecințe nemaiîntâlnite” dacă amplasează mine marine.
Război în Orientul Mijlociu, ziua 12. Iranul cere „ochi pentru ochi” și amenință SUA și Israelul: „Trebuie să lovim agresorul în gură”