Alexandru Gaidarlî a devenit campion european la lupte libere U-23, la categoria de greutate de până la 70 de kilograme, transmite IPN.
În drumul spre finală, sportivul moldovean i-a învins pe reprezentanții Georgiei (10:0), Azerbaidjanului (11:0) și Ucrainei (10:0). În meciul decisiv, Gaidarlî l-a învins pe sportivul rus Magomed Eltemirov cu scorul de 3:2, devenind astfel campion european.
Potrivit Uniunii Mondiale de Lupte (UWW), Alexandru Gaidarlî în vârstă de 20 de ani, originar din satul Copceac, UTA Găgăuzia, a cucerit de-a lungul carierei o medalie de aur, două de argint și una de bronz la competiții internaționale majore de lupte libere.
The post Alexandru Gaidarlî – campion european la lupte libere U-23 appeared first on ipn.md.