Victorie pentru Moldova în amicalul de futsal cu Muntenegru

Naționala de futsal a Republicii Moldova a învins selecționata Muntenegrului cu scorul de 2-1, în primul meci amical, disputat în cantonamentul din Croația, transmite IPN.

Golurile „tricolorilor” au fost marcate de Ion Covali, în minutul 16, și David Moșneagu, în minutul 39. Pentru Muntenegru a înscris Darko Rajković în minutul 14.

Partida a avut loc în orașul croat Vrsar, iar cele două selecționate vor mai juca un meci de verificare joi, 12 martie, de la ora 12:00.

Inițial, naționala Moldovei urma să întâlnească și selecționata Israelului în cadrul turneului „Futsal Week March Cup – Vrsar 2026”. Meciurile au fost însă anulate după ce reprezentativa israeliană a anunțat că nu se va deplasa în Croația.

The post Victorie pentru Moldova în amicalul de futsal cu Muntenegru appeared first on ipn.md.