Potrivit Ambasadei Iranului, printre cei care au trecut pragul instituției pentru a transmite mesaje de compasiune s-au aflat ambasadori străini, unii membri ai Guvernului României, precum și parlamentari.
Reprezentanții ambasadei au precizat că, în timpul vizitei, participanții au rostit și rugăciuni pentru pace și stabilitate.
Demersul Ambasadei Iranului vine după moartea ayatollahului Ali Khamenei, ucis pe 28 februarie 2026 în primul val de lovituri americano-israeliene asupra Teheranului. După decesul acestuia, noul lider suprem al Iranului a fost desemnat Mojtaba Khamenei, fiul său.
Cine a fost Ali Khamenei
Ali Khamenei i-a succedat ayatollahului Ruhollah Khomeini și conduce Iranul din iunie 1989. La 86 de ani, el a rămas figura centrală a sistemului, având „ultimul cuvânt” în deciziile majore ale statului, inclusiv în chestiuni de securitate și politică externă.
De-a lungul anilor, Khamenei a trecut prin episoade majore de contestare internă – inclusiv valul de proteste „Femeie, viață, libertate”, declanșat în 2022 după moartea Mahsei (Jina) Amini, documentat de ONU, dar și protestele masive de la începutul acestui an în care sute de mii de iranieni au ieșit în stradă împotriva situației economice precare. Regimul a răspuns dur și a oprit internetul și deschis focul în mai multe orașe. Mii de persone au murit și zeci au fost arestate.