Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a făcut apel la responsabilitate în ceea ce privește cazul Vartic, subliniind că în această situație sunt implicați și copii care trebuie protejați de presiunea mediatică. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la Realitatea TV. Oficialul a atenționat că informațiile distribuite în spațiul online pot avea consecințe pe termen lung asupra minorilor.
„Aș vrea să atenționez că în familie sunt copii și să avem mare grijă despre tot ce se comunică în spațiul public, pentru că înțelegem că internetul are memorie, din internet nu se șterge nimic”, a declarat ministra.
Potrivit acesteia, expunerea excesivă a detaliilor din caz poate genera presiuni psihologice asupra copiilor implicați. Din acest motiv, societatea și presa ar trebui să manifeste prudență în modul în care sunt prezentate informațiile. Oficialul a subliniat că interesul public trebuie echilibrat cu respectarea drepturilor minorilor și cu necesitatea de a le asigura protecția în astfel de situații sensibile.
Precizăm că, ieri, ministra a mai precizat că fostul vicepreședinte al raionului Hâncești, Dumitru Vartic, are statut de bănuit în dosarul privind sinuciderea soției sale.