
Un incident grav a avut loc în satul Bălășești, după ce un agent economic din localitate, care este și consilier raional și local, ar fi provocat distrugerea sistemului de iluminat public stradal și avarierea unui punct de transformare electrică. Informația a fost făcută publică de primarul comunei, Elena Neaga.
Potrivit edilului, infrastructura avariată asigură alimentarea cu energie electrică pentru aproximativ o treime din localitate.
„Acest incident reprezintă nu doar o pagubă materială pentru comunitate, dar și un pericol major pentru siguranța și viața oamenilor, având în vedere riscurile generate de avarierea infrastructurii electrice”, a scris primarul pe rețelele sociale.
Potrivit acesteia, deși a discutat telefonic cu persoana implicată, aceasta ar refuza să își asume responsabilitatea și să repare prejudiciul.
„În aceste condiții, Primăria comunei Bălășești va iniția procedurile legale necesare și va acționa în judecată persoana responsabilă, pentru a recupera prejudiciile și pentru a apăra interesele comunității noastre”, a adăugat Elena Neaga.
În prezent, specialiștii intervin pentru a înlătura consecințele avariei și pentru a restabili funcționarea sistemului electric din localitate.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul O parte din satul Bălășești a rămas fără electricitate. Primarul acuză un consilier local de distrugerea rețelei apare prima dată în Realitatea.md.