(video) „Așa-i când ceri demisia lui Grosu.” Costiuc, chemat de urgență la Judecătorie: „Poliția lui Cernăuțeanu a vrut să-mi ridice permisul”

Liderul Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, susține că un agent de patrulare a cerut să-i fie ridicat permisul, după ce un oarecare Andonii s-ar fi plâns la Poliție că deputatul „conduce agresiv prin Chișinău”. „Prima palmă peste fața lui Cernăuțeanu și a Codruțului a fost astăzi în instanța de judecată. Le-a spus clar – se respinge. Am câștigat zeci de astfel de dosare, dar aceasta demonstrează hărțuire continuă din partea Poliției lui Cernăuțeanu, la ordinul lui personal, iar în spate stă guvernarea oamenilor nebuni. Ei s-au supărat dimineață, pentru că am înaintat o procedură de demisie a lui Igor Grosu din Parlament, din funcția de președinte de Colhoz”, a declarat Costiuc într-un mesaj video pe rețele. Șeful IGP nu a venit, deocamdată, cu o replică.