Sorin Grindeanu, despre bugetul de stat: Sunt convins că vor trece aceste amendamente

Așteptări privind parcusul amendamentelor

„Există în Parlament, o majoritate, care își dă seama că aceste amendamente sunt absolut corecte, sunt amendamente de bun simț, sunt amendamente care mai atenuează din povara pe care guvernul a pus-o asupra românilor vulnerabili. Eu cred că există, și sunt convins de acest lucru, această majoritate în Parlament”, a spus liderul PSD, adăugând: „Sunt convins că vor trece aceste amendamente”.   

Sorin Grindeanu a avertizat și asupra impactului adoptării întârziate a bugetului pe 2026 asupra administrației locale. „S-a întârziat extrem de mult acest buget. Noi în coaliție, și cine e de bună credință recunoaște acest lucru, am ajuns la un acord undeva la începutul lunii decembrie pe pachetele care privesc administrația locală și administrația centrală. Nu înțeleg de ce am ajuns la jumătatea lunii martie să votăm un buget întârziat extrem de mult. Primarii n-au bugete. Primarii vor avea buget de-abia într-o lună și ceva de acum încolo. Deci undeva la sfârșitul lunii aprilie, începutul lunii mai. Președinții de consilii județene de asemenea”, spune liderul social-democrat, la Antena 3 CNN. 

Administrația locală și pachetul de solidaritate

Privind obiectivele amendamentelor, Grindeanu a spus că acestea vor viza măsuri cu impact asupra administrației locale, dar și pachetul de solidaritate. 

Privind administrația locală, președintele PSD spune: „ S-a redus baza, declarațiile unice, e tehnic ceea ce vă spun acum, declarațiile unice și sumele încasate, urmare a declarațiilor unice, au fost luate la bugetul de stat. Într-un singur loc au fost întoarse aceste sume și anume la bugetul Bucureștiului. Colegii mei în zilele următoare din administrația locală vă vor arăta pe date exacte cum s-au întâmplat sau cum se propune prin proiectul de buget”, adăugând: „cealaltă problemă este cea legată de pachetul de solidaritate, așa cum v-am spus”. 

Acesta a mai menționat că planurile privind evaluarea actului de guvernare nu s-au schimbat: „ oricum, vom face o evaluare, în primul rând o proprie evaluare a noastră și a miniștrilor PSD participarea în guvern și vom face această auto-evaluare și după aceea, evident că o vom extinde, indiferent de votarea sau nu a amendamentelor, vom extinde această evaluare la întregul act de guvernare”. 

Publicat
Din categoria Politic