
Igor Dodon lasă de înțeles că în curând s-ar putea desfășura proteste contra guvernării. Deputatul susține că Partidul Socialiștilor va susține asemenea acțiuni.
Într-un mesaj pe rețelele de socializare, deputatul susține că în ultimele zile am vizitat șase raioane ale țării, iar oamenii sunt de nemulțumiți de creșterea prețului la combustibil, situația ecologică de pe Nistru, aprovizionarea țării cu gaz și energie electrică, dar și transmiterea portului Giurgiulești către România.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
„La alegerile parlamentare de anul trecut, noi, Blocul Patriotic, am propus un alt drum pentru Moldova — restabilirea dialogului cu partenerii strategici, în primul rând cu Rusia și China, activarea cooperării în cadrul CSI și al Uniunii Economice Eurasiatice, dezvoltarea relațiilor cu BRICS și Organizația de Cooperare de la Shanghai. Aceasta ar fi însemnat resurse mai ieftine și piețe noi pentru economia noastră. Dar a fost ales un alt model — credite, rusofobie și o guvernare iresponsabilă. Ca urmare, situația din țară doar se înrăutățește.
Astăzi, tot mai mulți oameni înțeleg, că alegerea repetată a PAS a fost o greșeală. Deocamdată nemulțumirea se exprimă încet — „în bucătării”. Dar sunt convins că în curând oamenii vor cere deschis demisia guvernării galbene și organizarea alegerilor anticipate. Iar noi, patrioții Moldovei, vom fi alături de popor”, susține Dodon.
Socialistul nu a precizat când exacte ar putea fi organizate proteste contra guvernării și de cine ar putea fi declanșate asemenea acțiuni.

Între-o reacție transmisă redacției Realitatea, reprezentanții serviciului de presă al PAS notează că „oricine are dreptul să protesteze, așa cum este în orice democrație veritabilă. Important cetățenii să se informeze corect și să nu cadă pradă manipulărilor unor politicieni”.
Articolul Dodon anunță proteste contra guvernării? „În curând oamenii vor cere deschis demisia. Iar noi vom fi alături de popor” apare prima dată în Realitatea.md.