Alexandru Slusari revine la conducerea Asociației „Forța Fermierilor”. Decizia a fost aprobată la ședința Consiliului de Administrație al organizației, desfășurată pe 14 martie.
Anterior, pe 6 martie, Adunarea Generală a Asociației l-a ales în calitate de președinte pe Vadim Ciobanu. Tot atunci, Slusari susținea că a primit propunerea de a reveni la conducerea organizației, dar are nevoie de timp pentru a o analiza.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
„Vocea fermierilor moldoveni, prin intermediul Asociației Forța Fermierilor, trebuie să fie mai puternică și mai unită ca oricând — în fața unor politici agricole care ignoră realitățile din teren, a unor reglementări impuse fără acoperire financiară și a unor provocări climatice și economice fără precedent”, transmit reprezentanții organizației.
Alexandru Slusari a fost și anterior unul dintre liderii organizației. El și-a încheiat mandatul de director executiv în 2024 și nu a candidat pentru unul nou atunci.
Articolul Alexandru Slusari revine la conducerea Asociației „Forța Fermierilor” apare prima dată în Realitatea.md.