
Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei cere Chișinăului să investigheze accelerat ancheta penală privind implicarea unor funcționari de rang înalt în extrădarea ilegală a profesorilor turci din Republica Moldova, în anul 2018. Autoritatea notează că investigația trebui să clarifice pe deplin circumstanțele cauzei.
Potrivit Promo-LEX, Comitetul de Miniștri a notat că patru dintre solicitanți – Müjdat Çelebi, Riza Doğan, Mehmet Feridun Tüfekçi și Sedat Hasan Karacaoğlo – au fost eliberați din detenție în Turcia și pot intra și ieși liber din Republica Moldova, fără restricții. În același timp, oficialii consideră că nu mai sunt necesare măsuri individuale suplimentare în privința acestor solicitanți.
În ceea ce îl privește pe Yasin Özdil, acesta continuă să fie deținut în Turcia. În pofida solicitărilor repetate ale autorităților moldovenești, autoritățile turce nu au furnizat informații actualizate privind situația sa, informează Promo-LEX. Comitetul de Miniștri a invitat responsabilii de la Chișinău să continue eforturile diplomatice pentru a obține detalii și să faciliteze transferul executării pedepsei în Republica Moldova, în cazul în care acesta și-ar dori asemenea măsură.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
„Promo-LEX și CRJM au semnalat, în comunicarea depusă la 22 ianuarie 2026 în temeiul Regulii 9, că eforturile diplomatice ale autorităților moldovenești în privința lui Yasin Özdil sunt insuficiente, iar progresul tangibil lipsește. Am solicitat autorităților să se asigure că domnului Özdil i se acordă un statut de protecție adecvat sau, cel puțin, să emită un angajament clar în acest sens.(…)
Comitetul de Miniștri a notat că au trecut mai mult de cinci ani de la pronunțarea sentinței în primă instanță în procesul penal împotriva fostului șef al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), fără ca această cauză să fie soluționată definitiv. Comitetul a invitat autoritățile să finalizeze aceste proceduri fără întârzieri nejustificate suplimentare și să îl informeze despre rezultatul acestora.
În ceea ce privește ancheta penală privind implicarea unor funcționari de rang înalt în evenimentele din 2018, Comitetul a notat cu interes măsurile de investigație întreprinse, inclusiv identificarea unor oficiali de rang înalt care au acționat în favoarea transferului extralegal, precum și recunoașterea și audierea a trei solicitanți în calitate de părți vătămate. Totodată, Comitetul a invitat autoritățile să accelereze această anchetă și să o finalizeze într-un mod capabil să clarifice pe deplin circumstanțele cauzei.”, menționează reprezentanții organizației non-guvernamentale.
Comitetul de miniștri a mai cerut autorităților din Moldova să finalizeze și să adopte Regulamentul privind activitatea Subcomitetului parlamentar de supraveghere a SIS, precum și să informeze despre conținutul și aplicarea efectivă a acestuia.
Chișinăului i se cere să prezinte informații actualizate cu privire la toate aspectele menționate mai sus până la 12 septembrie 2026. Anterior, au mai existat solicitări similare, însă statul nu a dat curs lor, potrivit Promo-LEX.
Articolul Dosarul profesorilor turci: Comitetul de miniștri al Consiliului Europei cere Chișinăului să accelereze ancheta apare prima dată în Realitatea.md.