Vehicule ruginite, uitate în curțile din Chișinău. Autoritățile spun că nu au pârghii legale pentru a le evacua

Mașini ruginite, cu roțile dezumflate și acoperite de praf stau ani de zile în curțile și parcările din Chișinău, ocupând locuri care ar putea fi folosite de alți șoferi. Locuitorii spun că vehiculele abandonate au devenit o problemă tot mai frecventă și cer autorităților evacuarea acestora. Municipalitatea, însă, susține că intervențiile sunt limitate și că este nevoie de o lege clară în acest sens.