Ucraina plănuiește să crească capacitățile de furnizare a energiei electrice cu ajutorul importurilor din UE

Într-un comunicat al Ministerului Energiei al Ucrainei, publicat, luni, pe Telegram, citat de Ukrainska Pravda, autoritatea precizează că extinderea capacității liniilor de furnizare a energiei electrice este „principala prioritate”.

„Ne așteaptă numeroase sarcini, principala prioritate fiind extinderea capacității de import și export de energie electrică cu Europa. Ne propunem să adăugăm cel puțin 1,5 GW de capacitate de interconectare în următorii doi ani”, se arată în comunicat.

Ministerul ucrainean al Energiei a precizat că, luni, se împlinesc patru ani de când Ucraina s-a alăturat rețelei electrice europene.

„De-a lungul a acestor patru ani, Ucraina a ajuns de la zero la 2.450 de MW de capacitate de import, cu sprijinul asistenței pentru integrare în piața unică europeană a Energiei”, potrivit comunicatului publicat.

În luna februarie, Ucraina a ajuns la un nivel record al importurilor de energie, ajungând să importe 1,26 milioane de MWh, cu 41% mai mult decât în luna ianuarie.

În timpul iernii, Ucraina a avut dese întreruperi de curent

Cu toate acestea, pe timpul iernii, Ucraina a avut un deficit al sistemelor de alimentare cu energie electrică, deficitul fiind de 5-6 GW. În prezent situația s-a îmbunătățit, deficitul scăzând la 1 GW.

Reamintim că atacurile Rusiei au țintit, în mod repetat liniile electrice și centralele nucleare ori hidrocentralele de furnizare a energiei electrice. În această iarnă, ucrainenii au avut parte de întreruperi programate ale furnizării energiei electrice, din cauza capacităților limitate ale țării, dar și a atacurilor rusești.

Unul dintre cele mai puternice atacuri rusești a cauzat, în luna noiembrie, o pană masivă de curent în Ucraina, care s-a extins și în Republica Moldova. Atunci, autoritățile române, dar și o companie românească de furnizare a energiei electrice au intervenit în sprijinul Moldovei pentru restabilirea și echilibrarea furnizării energiei electrice.

Cooperare cu România în domeniul energetic

De asemenea, reamintim că în cadrul vizitei președintelui Zelenski la București, România și Ucraina, una dintre temele discutate a fost cooperarea în domeniul energiei.

„Este important să dezvoltăm rețeaua energetică dintre țările noastre, ceea ce va ajuta Ucraina în contextul penuriilor cauzate de atacurile continue ale Rusiei asupra infrastructurii noastre energetice și, de asemenea, va sprijini România atunci când vom avea un surplus și vom putea exporta energie electrică”, a scris Zelenski, pe X, în urma întâlnirii cu premierul Ilie Bolojan.

Publicat
Din categoria Politic