Pompierii au intervenit în dimineața zilei de 17 martie 2026 pentru a stinge un incendiu izbucnit într-un depozit de materiale de construcții de pe strada Uzinelor nr.90 din municipiul Chișinău.
Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 08:09, după ce a fost observat fum dens în interiorul clădirii. La fața locului au fost trimise 7 echipaje de salvatori și pompieri.
Ajunși la intervenție, pompierii au reușit să oprească rapid extinderea flăcărilor, care amenințau bunurile din interiorul depozitului cu o suprafață totală de 1 000 metri pătrați. Incendiul a fost localizat la ora 08.29, fără a se extinde.
În urma arderii a fost afectată o suprafață de aproximativ 50 metri pătrați.
Un bărbat în vârstă de 58 de ani a suferit arsuri de gradul II la mâini și față, după ce a încercat să stingă incendiul cu forțe proprii. Acesta a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital pentru îngrijiri.
La momentul redactării, pompierii continuă acțiunile de lichidare completă a incendiului. Cauza și circumstanțele producerii acestuia urmează să fie stabilite.