VIDEO Cel puțin 400 de morți după un raid asupra unui spital din Afganistan

Autoritățile din Afganistan au acuzat armata din Pakistan că a lansat un atac aerian asupra unui spital din Kabul, în urma căruia cel puțin 400 de persoane și-ar fi pierdut viața.

Potrivit informațiilor furnizate de oficialii afgani, bombardamentul a vizat Spitalul de Tratament pentru Dependența Omar, o unitate medicală destinată persoanelor cu probleme de consum de droguri.  Acesta a precizat că unitatea medicală dispunea de 2.000 de paturi, iar în urma raidului „secțiuni mari ale clădirii” au fost distruse, citează Al Jazeera.

„Din păcate, numărul morților a ajuns până acum la 400, în timp ce aproximativ 250 de alte persoane au fost raportate ca fiind rănite. Echipele de salvare sunt în prezent la fața locului, lucrând pentru a controla incendiul și a recupera trupurile rămase ale victimelor”, a declarat oficialul.

Imagini difuzate de posturile locale de televiziune arată pompieri intervenind pentru stingerea incendiilor izbucnite printre ruinele clădirii afectate. Un angajat al spitalului, a relatat pentru agenția AFP momentele dinaintea atacului.

„Erau unități militare peste tot în jurul nostru. Când aceste unități militare au tras asupra avionului, acesta a aruncat bombe și a izbucnit un incendiu”, a spus el.

De cealaltă parte, autoritățile pakistaneze au respins acuzațiile, calificându-le drept „falsă și menită să inducă în eroare opinia publică”. Islamabadul susține că operațiunea militară desfășurată luni a vizat exclusiv instalații militare din Kabul și din provincia Nangarhar.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Incidentul are loc pe fondul tensiunilor în creștere dintre cele două state. Cu doar câteva ore înainte, oficialii afgani anunțaseră un schimb de focuri la granița comună, în urma căruia patru persoane au fost ucise în Afganistan. Confruntările dintre cele două părți au intrat astfel în a treia săptămână, fiind descrise drept cele mai violente din ultimii ani.

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/afganistan.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]

Articolul VIDEO Cel puțin 400 de morți după un raid asupra unui spital din Afganistan apare prima dată în Realitatea.md.