Când încep înscrierile la creșe și la grădinițe. Anunțul Ministerului Educației

Potrivit calendarului prezentat, între 18 și 22 mai aare loc etapa de reînscrieri. „Sunt reînscriși, pentru anul școlar următor, copiii care frecventează unitatea de învățământ în anul școlar curent”, arată ministerul. Reînscrierea se face în baza unei cereri completate de părinți.

În 22 mai se vor publica rezultatele.

Prima etapă a înscrierilor are loc între 25 mai și 18 iunie.

A doua etapă de înscriere pe locurile rămase libere este programată între 22 iunie și 9 iulie.

De asemenea, între 17 și 27 august, are loc înscrierea, pe locurile libere, a copiilor care nu au fost înscriși în primele două etape.

Părinții pot completa trei opțiuni

Ministerul Educației precizează că În grupele de nivel antepreșcolar (creșă) pot fi înscriși copiii cu vârste între 3 luni și 3 ani, în limita numărului de locuri disponibile după etapa de reînscrieri.
În grupele de nivel preșcolar (grădiniță) pot fi înscriși copiii cu vârste între 3 și 6 ani, în limita locurilor disponibile după etapa de reînscrieri.

În cererile-tip de înscriere părinții pot trece trei opțiuni, în ordinea preferințelor. Cererea se depune la unitatea de învățământ aleasă ca primă opțiune.

Grupa mare și grupa mijlocie, obligatorii

Etapa de reînscrieri este etapa în care părinții copiilor care sunt acum la grădiniță/creșă îți exprimă opțiunea privind frecventarea aceleiași grădinițee/creșe și în anul școlar următor.

Locurile pe care se vor face înscrieri pentru copiii care nu sunt acum la creșă/grădiniță sunt locurile rămase libere după această etapă.

Ministerul Educației reamintește că grupa mare și grupa mijlocie fac parte din învățământul obligatoriu. Înscrierea la grădiniță se va face acordându-se prioritate cuprinderii în grădinițe a copiilor de 4 și 5 ani.

Forma finală a documentului va fi aprobată în urma analizei feedbackului primit pe adresa de e-mail dedicată consultării publice pentru acest proiect și după ședința Comisiei de Dialog Social (CDS) de la nivelul Ministerului Educației și Cercetării.

Publicat
Din categoria Politic