(video) „- Îl cred pe Petcov și nu autoritățile centrale. – Îmi pare rău că credeți un primar.” Polemici între Ceban și secretarul de la Mediu, pe sistarea apei din Bălți

Polemici la ședința de astăzi a CSE Chișinău, între primarul capitalei, Ion Ceban, care a declarat că situația din nordul țării este „inadmisibilă” și Grigore Stratulat, Secretarul de Stat al Ministerului Mediului. „Ieri am discutat la 23:30 cu primarul Petcov, care mi-a spus că încerca să ia apă tehnică de la sondă și nu-i răspundea nimeni. Acest lucru e absolut inadmisibil și eu înclin acum să cred un primar mai mult decât autoritățile centrale”, a declarat edilul. „Îmi pare rău că dvs credeți un primar, dar nu informațiile de care dispun”, i-a răspuns Stratulat.