
Mai multe razii de control în localitățile raionului Orhei au fost desfășurate de inspectorii de mediu, cu scopul de a verifica respectarea legislației de mediu și de a preveni faptele care pot afecta mediul înconjurător. În urma verificărilor, au fost depistate mai multe încălcări, au fost întocmite procese-verbale contravenționale și au fost aplicate sancțiuni în valoare totală de 36.000 de lei.
Totodată, în cadrul acțiunilor de control a fost inspectat și sectorul de drum de pe traseul Chișinău-Soroca, km 37-39, pentru a combate colectarea și comercializarea ilegală a plantelor efemere, specii protejate, a căror recoltare neautorizată reprezintă o încălcare gravă a legislației de mediu.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Inspectoratul pentru Protecția Mediului atrage atenția asupra necesității protejării biodiversității și respectării cadrului legal, subliniind că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.
Articolul Protecția mediului în Orhei, în vizorul inspectorilor: Sancțiuni de peste 30.000 de lei aplicate apare prima dată în Realitatea.md.