
Președintele României, Nicușor Dan, a donat sânge împreună cu mai mulți angajați din Administrația Prezidențială, la Palatul Cotroceni, în data de 17 martie. Liderul de la București a publicat imagini pe rețelele sociale și a transmis un mesaj cu această ocazie, citează Antena 3 CNN.
Sala Unirii din Palatul Cotroceni s-a transformat astăzi într-un spațiu al solidarității, unde președintele și oficialii au putut contribui la o cauză vitală. Inițiativa are scopul de a atrage atenția asupra nevoii constante de rezerve de sânge în sistemul medical.
„Donarea de sânge salvează vieți! Împreună, prin gesturi simple și acțiuni ușor de realizat, putem face o mare diferență. Sunt semeni care trec prin experiențe și traume cumplite, prin accidente sau intervenții medicale complicate. În aceste situații dramatice, este esențial ca spitalele să poată asigura transfuziile necesare”, a declarat Nicușor Dan.
Pentru președinte, gestul reprezintă și un exemplu ferm pentru societate.
„Dincolo de statutul oficial, suntem în primul rând o comunitate, iar puterea exemplului este poate cel mai important mesaj pe care îl putem transmite. De aceea, încurajez, de mulți ani, donarea periodică de sânge”, a adăugat președintele.
Datele oficiale arată că mai puțin de 2% din populație donează regulat sânge în România. Donatorii primesc 280 de lei pentru o sesiune, o zi liberă de la serviciu și 50% reducere la transportul în comun.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/Nicu%C8%99or-Dan.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]
Articolul VIDEO Solidaritate la Palatul Cotroceni: președintele României participă la donarea de sânge apare prima dată în Realitatea.md.