
Există riscul ca Republica Moldova să devină zonă de tranzit a armelor și munițiilor, după ce se încheie războiul din Ucraina, consideră șeful Centrului de Management al Crizelor Serghei Diaconu. Oficialul a menționat în cadrul emisiunii „7 zile” de la Cinema 1, că autoritățile discută cu partenerii, pentru a identifica măsuri și a evita acest pericol.
Potrivit lui Diaconu, dialogul a vizat Consiliul Național de Securitate, Serviciul de Informații și Securitate, dar și Poliția de Frontieră. Oficialul a menționat că este necesar ca la hotar să fie întărite capacitățile și să existe tehnica necesară, inclusiv scanerele mari, cu ajutorul cărora să se descopere contrabanda.
„Să putem să facem o profilaxie mai bună pe acele zone controlate de către autoritățile statului, pentru că noi până la urmă vom fi acea barieră de securitate, până intrăm în Uniunea Europeană. Și aici avem susținerea Uniunii Europene ca să ne întărim noi capacitățile și să filtrăm riscurile. Interesul nostru este nu doar să ne asigurăm că noi pe intern suntem cu o protecție mai mare pentru cetățenii și pentru bunurile lor, dar și că nu se întâmplă transferuri sau migrația armelor către destinații din alte parte a Europei. Respectiv, suntem axați pe acest subiect, cunoaștem riscurile și încercăm să le ambalăm într-un program de combatere”, a declarat Diaconu.
[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/contrabandă-cu-arme.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Amintim că, în noiembrie 2025, la vama Albița a fost descoperit un camion cu arme de contrabandă. A fost pornit un dosar penal, iar ulterior șeful Vămii, Radu Vrabie, susținea la TV8 că asemenea infracțiuni s-ar fi produs începând cu anul 2023.
Articolul VIDEO Serghei Diaconu: Moldova ar putea deveni zonă de tranzit pentru arme, după încheierea războiului din Ucraina apare prima dată în Realitatea.md.