Forțele Navale Române intervin pentru cautarea persoanelor dispărute în tragedia de la Midia

La solicitarea Autorității Navale Române, transmisă prin Centrul Maritim de Coordonare (MRCC), Forțele Navale Române vor interveni cu șalupa rapidă de intervenție pentru scafandri „MARTE”-106, având la bord un detașament de scafandri, echipamente specifice de cercetare subacvatică, inclusiv sonar, precum și cu nava maritimă pentru scafandri „Grigore Antipa”, cu personal specializat.

De asemenea, în sprijinul acțiunilor va fi pusă la dispoziție și o ambulanță din cadrul Grupului de Sprijin Logistic „Ovidius” .

Misiunea Forțelor Navale Române are ca obiectiv localizarea epavei și căutarea persoanelor dispărute în urma tragediei.

Acțiunile de căutare sunt în desfășurare, iar Forțele Navale Române acționează în cooperare cu celelalte structuri implicate, pentru gestionarea eficientă a situației.

Un remorcher în care se aflau cinci persoane s-a scufundat miercuri dimineața în Portul Midia. Toți cei cinci membri ai echipajului, între care și Sorin Tufan, fost jucător al echipei Farul Constanța, au fost declarați morți, au declarat surse pentru MEDIAFAX.

Publicat
Din categoria Politic