Mai puțini deputați în Parlament? Batrîncea propune reducerea la 61 de mandate

Vicepreședintele Parlamentului, socialistul Vlad Batrîncea, propune reducerea numărului de deputați de la 101 la 61, inițiativă pentru care a înregistrat un proiect de lege constituțională. Potrivit acestuia, Republica Moldova nu mai are nevoie de un număr atât de mare de parlamentari, în condițiile în care populația a scăzut semnificativ, transmite IPN.

„Am înregistrat un proiect de lege constituțională ca numărul deputaților în Parlament să fie redus de la 101 la 61. Parlamentul poate să-și demonstreze toată deschiderea pentru a vota aceste modificări. Cred că este de bun-simț.

Am avut 101 deputați atunci când Republica Moldova avea aproape 5 milioane de locuitori, iar regiunea transnistreană era sub control constituțional. Astăzi nu avem nevoie de 101 deputați”, a declarat Vlad Batrîncea în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la Realitatea TV.

Deputatul PSRM susține că inițiativa ar putea întruni sprijin atât din partea opoziției, cât și a unor reprezentanți ai majorității parlamentare, ceea ce ar deschide calea unui eventual consens politic.

„Astăzi, avem 46 de deputați din partea opoziției, avem și unii deputați de la guvernare care pe timpuri susțineau această idee. Acest subiect astăzi poate fi discutat pozitiv și putem ajunge la un consens. Asta va aduce și o economie de bani”, a mai spus vicepreședintele Parlamentului.

Amintim că, în 2019, a fost organizat un referendum privind reducerea numărului de parlamentari la 61, iar peste 73% dintre alegători au votat „pro”. Deși rezultatul a fost validat, acesta nu a fost ulterior transpus într-un vot în Parlament.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Mai puțini deputați în Parlament? Batrîncea propune reducerea la 61 de mandate apare prima dată în Realitatea.md.