Odesa a fost atacată masiv de drone rusești: clădiri avariate după o noapte de explozii

Orașul Odesa a fost ținta unui atac cu drone rusești în noaptea de miercuri spre joi, iar primele informații indică pagube la mai multe clădiri, inclusiv una rezidențială, cu o înălțime semnificativă, scrie RBC-Ukraine.

Atacul a început în jurul miezului nopții, când locuitorii au semnalat explozii repetate în diferite zone ale orașului. Autoritățile militare au avertizat că mai multe grupuri de drone se apropiau dinspre Marea Neagră.

„Un grup de drone de atac inamice din Marea Neagră se îndreaptă spre coasta regiunii Odessa (Cornomorsk, Odesa)”, au transmis Forțele Aeriene.

În paralel cu toate aceste alerte a fost semnalată și o posibilă amenințare balistică la nivelul întregii țări, ceea ce a alarmat și mai mult populația ucraineană.

Ulterior, șeful administrației militare din regiune, Serhiy Lysak, a confirmat într-o postare pe rețelele sociale că atacul a produs distrugeri.

„Ca urmare a unui atac inamic masiv, avem pagube la o clădire rezidențială înaltă dintr-unul dintre cartierele orașului, precum și la o clădire nerezidențială dintr-un alt cartier. Toate serviciile operative și de urgență lucrează deja la fața locului. Informațiile despre victime sunt în curs de clarificare”, a scris acesta.

Echipele de intervenție au ajuns rapid în zonele afectate pentru a evalua situația. Până în acest moment nu există date clare despre eventuale victime.

Regiunea Odesa rămâne frecvent vizată de atacuri cu drone și rachete lansate de Rusia. În urma acestor lovituri, au fost afectate în mod repetat clădiri civile, infrastructura și rețelele de utilități, ceea ce a dus la întreruperi de curent, probleme cu încălzirea, dificultăți în alimentarea cu apă.

Publicat
Din categoria Politic