
Patru bărbați cu vârste cuprinse între 25 și 34 de ani, originari din Hâncești și Strășeni, au fost reținuți pentru șantajarea unui tânăr din raionul Hâncești, invocând o datorie fictivă. Aceștia au profitat de faptul că victima, în vârstă de 22 de ani, revenise recent din străinătate și se cunoșteau. Indivizii l-au amenințat pe tânăr cu arma, cerând suma de 6.000 de euro.
Deoarece acesta nu dispunea de bani, persoanele i-au sustras automobilul, promițând că îl vor restitui după achitarea sumei cerute.
„Victima a alertat poliția, iar în urma sesizării au fost inițiate acțiuni speciale de investigație și urmărire penală. Ca rezultat, persoanele implicate au fost identificate. La 16 martie, cu sprijinul mascaților din BPDS „Fulger”, oamenii legii au efectuat mai multe percheziții la domiciliile suspecților.
În timpul descinderilor au fost ridicate obiecte relevante pentru cauza penală, inclusiv arme, muniții, substanțe suspectate a fi droguri, precum și automobilul sustras. Acțiunile de urmărire penală continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate”, transmite Poliția Națională.
[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/santaj-tineri.MP4″ muted=”false”]
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Conform legislației în vigoare, persoanele găsite vinovate de comiterea unei asemenea infracțiuni riscă de la 7 la 10 ani de închisoare.
Articolul Tânăr șantajat cu armă pentru o datorie fictivă: VIDEO cu patru bărbați reținuți după furtul mașinii apare prima dată în Realitatea.md.