Belarus: 250 de deținuți politici au fost eliberați într-un acord cu Statele Unite ale Americii privind relaxarea sancțiunilor

Potrivit anunțului făcut de ambasadă, 235 dintre deținuți au fost eliberați în Belarus, iar alți 15 au fost transferați în Lituania, informează Reuters

Acordul a fost negociat în cadrul întâlnirii de la Minsk între emisarul american John Coale și președintele belarus Alexandr Lukașenko..

În cadrul acordului, administrația americană a acceptat să relaxeze sancțiunile asupra sectorului financiar belarus, inclusiv asupra Belinvestbank, și să elimine restricțiile rămase asupra companiilor din sectorul potasiului, precum, Compania Belarusă de Potasiu, Belaruskali și Agrorozkvit.

Potrivit organizațiilor pentru drepturile omului, peste 1.100 de deținuți politici se află în închisorile din Belarus. Majoritatea au fost arestați după alegerile contestate din 2020. 

Cu toate acestea, guvernul de la Washington a  încercat să îmbunătățească relațiile cu Belarus. Aceasta apropiere s-a realizat prin relaxarea mai multor sancțiuni, dar și prin invitarea Minskului să ia parte la Consiliul Păcii. 

Publicat
Din categoria Politic