Asistenții sociali dedicați copilului, funcție nouă instituită în satele și raioanele Moldovei

Autoritățile își consolidează eforturile pentru protecția copiilor vulnerabili prin extinderea serviciilor sociale la nivel local, inclusiv prin instituirea funcției de specialist comunitar dedicat protecției copilului. O spune ministra muncii și protecției sociale, Natalia Plugaru. Potrivit oficialei, statul nu urmărește doar susținerea financiară a familiilor vulnerabile cu mulți copii, ci și prevenirea situațiilor de risc, transmite IPN.

Potrivit statisticilor oficiale, în Republica Moldova, 33,6% dintre copii trăiesc în sărăcie absolută. Situația este și mai gravă în mediul rural, unde aproape jumătate dintre copii sunt afectați de sărăcie. Ministra spune că statul sprijină financiar familiile aflate în dificultate.

„În ultimii ani am reușit să oferim ajutor bănesc familiilor care au mai mulți copii sau familiilor unde copiii sunt în risc de sărăcie. E vorba de plăți periodice care au ajutat aceste familii în perioade mai grele. Înțelegem bine că suportul monetar este temporar, nu este durabil și nu este suficient. De aceea, investim în servicii sociale”, a declarat ministra în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră” de la JurnalTV.

Natalia Plugaru a precizat că, în paralel, autoritățile dezvoltă servicii sociale menite să asigure un mediu prielnic pentru dezvoltarea fiecărui copil. În acest context, a fost instituită funcția de asistent social pentru protecția copilului.

„Ne bucurăm că am reușit să instituim la nivel comunitar funcția de specialist în protecția copiilor. Avem în multe sate și raioane specialiști, asistenți sociali care se ocupă nemijlocit de copii. Acești specialiști merg în familii, ajută cu educația parentală. Pentru că, de multe ori, e vorba de copii neglijați de părinți. Acești asistenți se asigură că copiii merg la școală. Credem că acest complex de intervenții, suportul financiar și asistența socială, ne pot ajuta să scoatem copiii din sărăcie”, a mai spus ministra muncii și protecției sociale.

Articolul Asistenții sociali dedicați copilului, funcție nouă instituită în satele și raioanele Moldovei apare prima dată în Realitatea.md.