„Generația ALPHA”, primul serial socio-educativ din Moldova, se lansează pe 3 aprilie. Va fi difuzat online și la TV

Primul serial socio-educativ din Republica Moldova dedicat copiilor și adolescenților, „Generația ALPHA”, va fi lansat pe 3 aprilie, după luni de pregătiri, filmări și muncă intensă în culise.

Proiectul va putea fi urmărit în premieră pe canalul de YouTube al Patriciei Ciorescu („Ciao, Patricia!”), unde va fi difuzat câte un episod nou în fiecare săptămână, la ora 18:00. Totodată, serialul va fi transmis și la mai multe posturi TV din țară: la Moldova 1 (vineri, 21:30, cu reluare sâmbătă, 9:30), TV8 (sâmbătă, 20:40, reluare duminică, 9:00), Jurnal TV (sâmbătă, 10:20, reluare miercuri, 17:30), TVR Moldova (sâmbătă, 11:00, reluare duminică, 13:30) și Elita TV (luni, 07:25, reluare în aceeași zi, 19:25).

Serialul este realizat de casa de producție CIOfilm și UNICEF Moldova, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării. Producția abordează teme sensibile și actuale din viața copiilor și adolescenților, precum bullying-ul și cyberbullying-ul, violența în familie sau la școală, discriminarea și excluderea.

Prin povești inspirate din realitate, „Generația ALPHA” își propune să contribuie la schimbarea normelor sociale și a comportamentelor, atât în rândul copiilor și adolescenților, cât și al adulților din jurul lor.

„Ne-am dorit ca serialul să fie sincer, apropiat de experiențele lor și să arate că, chiar și în situații dificile, există sprijin și soluții”, spune Ilinca Stînca, regizoarea și scenarista serialului.

La rândul său, Cristina Stratulat, Ofițer programe de schimbări sociale și comportamentale la UNICEF, subliniază impactul educativ al producției:

„Copiii învață nu doar din ceea ce li se spune, ci mai ales din situațiile în care se regăsesc. Personajele și exemplele pozitive pot inspira empatie și pot modela comportamente și norme sociale mai incluzive. Prin această inițiativă ne dorim exact acest lucru – să creștem o generație sănătoasă, încrezătoare și solidară”.

În centrul acțiunii se află Patricia, o elevă care ajunge într-o școală nouă și descoperă rapid că entuziasmul începutului poate fi umbrit de excludere, glume sau prejudecăți.

„Personajul meu trece prin situații pe care le întâlnim des în viața reală. Cred că mulți copii se vor regăsi în aceste momente și vor înțelege că nu sunt singuri atunci când trec prin experiențe dificile”, spune Patricia Ciorescu, una dintre protagonistele serialului.

De-a lungul episoadelor, povestea ei se intersectează cu cele ale altor colegi: Andreea (interpretată de Vivien Rusu), care ilustrează cât de ușor se pot inversa rolurile într-o situație de bullying; Radu (Samson Hatman), un băiat în scaun cu rotile care se confruntă cu prejudecăți; Romina (Melisa Chilimicenco), care trăiește experiența discriminării; și Dan (Gabriel Lițcan), un copil prins între frică, tăcere și violența din mediul familial și școlar.

Necesitatea unor astfel de inițiative este confirmată și de datele Barometrului situației din învățământul gimnazial și liceal din 2025, care arată că bullying-ul, atât offline, cât și online, rămâne larg răspândit în rândul elevilor. Printre cele mai frecvente forme se numără răspândirea de bârfe, luarea în râs, excluderea intenționată și intimidarea verbală, iar unul din patru elevi se confruntă cu comentarii jignitoare legate de corp, aspect sau identitate.

În acest context, serialul „Generația ALPHA” răspunde unei nevoi reale de a crea un spațiu sigur de dialog, de a oferi modele pozitive de comportament și de a sprijini copiii, părinții și profesorii în prevenirea violenței, promovarea incluziunii și consolidarea bunăstării emoționale a copiilor. Pentru mai multe detalii despre serial, urmăriți paginile oficiale de Facebook, Instagram și TikTok.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul „Generația ALPHA”, primul serial socio-educativ din Moldova, se lansează pe 3 aprilie. Va fi difuzat online și la TV apare prima dată în Realitatea.md.