
Premierul Alexandru Munteanu a avut astăzi, 20 martie, o întrevedere cu Șeful Comitetului Militar al NATO, Giuseppe Cavo Dragone. Discuțiile s-au axat pe evoluțiile de securitate din regiune și pe întărirea cooperării dintre Republica Moldova și Alianța Nord-Atlantică.
În cadrul vizitei, oficialii au discutat despre consolidarea rezilienței Moldovei, combaterea amenințărilor hibride și progresele înregistrate în modernizarea sectorului de apărare și securitate. În mod special, a fost remarcată și apreciată capacitatea țării noastre de a face față interferențelor și propagandei Rusiei, mai ales în timpul recentelor procese electorale.
Alexandru Munteanu a reconfirmat angajamentul Republicii Moldova de a consolida dialogul și cooperarea cu partenerii internaționali, pentru a face față provocărilor de securitate și a contribui la asigurarea stabilității și securității regionale. De asemenea, prim-ministrul a subliniat importanța sprijinului oferit de Alianța Nord-Atlantică pentru dezvoltarea capacităților naționale de securitate și apărare, contribuind la întărirea rezilienței și rezistenței instituționale.
La rândul său, Giuseppe Cavo Dragone a accentuat deschiderea Alianței pentru aprofundarea parteneriatului cu țara noastră și susținerea eforturilor autorităților de la Chișinău în consolidarea sistemului național de securitate. Parteneriatul Republicii Moldova cu NATO respectă pe deplin neutralitatea țării.
Republica Moldova cooperează cu NATO de peste 30 de ani, cu beneficii tangibile: sprijin pentru reforme democratice, întărirea rezilienței, instruire militară și în domenii conexe, îmbunătățirea capabilităților logistice și de resurse umane, dezvoltarea capacităților de apărare cibernetică și combaterea dezinformării, precum și asistență în gestionarea situațiilor de criză.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Amintim că astăzi, Amiralul Giuseppe Cavo Dragone, Președintele Comitetului Militar al NATO, s-a întâlnit și cu președinta Maia Sandu.
Șefa statului s-a întâlnit cu Președintele Comitetului Militar al NATO. Despre ce au discutat
Articolul Premierul Munteanu s-a întâlnit cu șeful Comitetului Militar al NATO: Discuții despre securitate și cooperare apare prima dată în Realitatea.md.