Stadion public, construit la Vadul lui Vodă pentru copii și maturi

În centrul orașului Vadul lui Vodă a fost construit un stadion public pentru copii și maturi. Primăria municipiului Chișinău menționează că acesta este dotat cu tot inventarul sportiv necesar pentru practicarea fotbalului și voleiului, transmite IPN.

Terenul este acoperit cu gazon artificial, iluminat și împrejmuit cu gard de protecție, ceea ce permite utilizarea în condiții de siguranță.

Primarul general al capitalei, Ion Ceban, a declarat că stadionul poate fi folosit atât pentru antrenamente, cât și pentru competiții locale, accesul fiind liber.

Valoarea proiectului se ridică la aproximativ 1,9 milioane de lei. Cea mai mare parte a finanțării a fost asigurată de Primăria municipiului Chișinău, iar restul fondurilor – de administrația locală din Vadul lui Vodă.

The post Stadion public, construit la Vadul lui Vodă pentru copii și maturi appeared first on ipn.md.