Lanțurile scurte de aprovizionare cu produse agroalimentare vor fi reglementate prin lege, potrivit unui proiect aprobat de Parlament în prima lectură. Potrivit documentului, într-un lanț poate fi cel mult un intermediar între producătorul primar și consumatorul final. Pentru identificarea produselor, punctele de vânzare vor utiliza logouri oficiale, iar autoritățile vor institui Registrul național al lanțurilor scurte de aprovizionare, transmite IPN.
Proiectul introduce și măsuri de sprijin în domeniul achizițiilor publice. Ofertele care fac parte din lanțuri scurte vor obține punctaj suplimentar la evaluarea criteriilor, precum „cel mai bun raport calitate-preț” sau „calitate-cost”.
Inițiativa legislativă a fost elaborată de deputați ai Partidului Acțiune și Solidaritate. Autorii susțin că proiectul urmărește dezvoltarea unui sistem alimentar durabil, reducerea impactului asupra mediului și susținerea producătorilor locali.
Totodată, legea creează baza pentru programe de finanțare dedicate producătorilor din lanțurile scurte, inclusiv pentru investiții în producție, depozitare, logistică și consultanță.
Autorii menționează că aceasta este prima măsură dintr-un pachet amplu de inițiative de susținere a producției locale, inclusiv prin campania „Cumpăr bun de acasă”.
În paralel, Parlamentul a examinat un proiect similar elaborat de deputați ai formațiunii „Democrația Acasă”. Potrivit deciziei Comisiei pentru economie, buget și finanțe, cele două inițiative vor fi comasate pentru lectura a doua, pe baza proiectului principal.
The post Sprijin pentru producătorii locali: lanțurile scurte de aprovizionare, reglementate prin lege appeared first on ipn.md.