Apicultura, pasiunea cu succes a unui locuitor din nordul țării: „Foarte multă muncă, dar se poate”

Apicultura nu este doar o meserie, ci și o pasiune care prinde viață după mulți ani de îngrijire a albinelor. O spune Marin Dragomir, apicultor din nordul țării, cu peste 12 ani de muncă în spate. Nu a fost simplu, susține el, a fost nevoie de multă dedicare și investiții considerabile din granturi și credite, însă rezultatele sunt pe măsură după mai bine de un deceniu de activitate: miere apreciată în țară și combinații variate cu fructe și alte derivate din miere pe rafturile magazinelor din străinătate.