Primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov, a exprimat sincere mulțumiri Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților pentru sprijinul oferit orașului nostru în această perioadă dificilă. Prin intermediul Episcopiei de Bălți, orașul a primit un important ajutor umanitar — 7 tone de apă potabilă îmbuteliată.
Apa a fost livrată sâmbătă și urmează să fie distribuită liceelor și gimnaziilor din municipiu, pentru a asigura necesarul zilnic al elevilor și profesorilor, precum și pentru prepararea hranei în cantinele școlare.
Primarul Alexandr Petkov a menționat: „Am ținut să exprim recunoștință Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, care, prin intermediul Episcopiei de Bălți, a oferit orașului nostru un ajutor umanitar important — 7 tone de apă îmbuteliată, livrate sâmbătă. Această apă potabilă va fi distribuită liceelor și gimnaziilor din Bălți pentru a asigura necesarul zilnic al elevilor și profesorilor, precum și pentru prepararea hranei în cantinele școlare.”
Ajutorul a fost oferit cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, fiind adus la Episcopia de Bălți de către Părintele Andrei Mocanu, consilier eparhial, însoțit de doamna Mihaela Apostol, asistent social în cadrul Arhiepiscopiei.
„Le suntem recunoscători pentru solidaritate, sprijin și grija față de comunitatea noastră în aceste momente dificile”, a subliniat primarul municipiului Bălți.