Republica Moldova ar putea primi 12,9 milioane de euro de la Germania pentru patru proiecte prioritare

Republica Moldova ar putea beneficia de un grant de 12,9 milioane de euro din partea Republica Federală Germania pentru implementarea a patru proiecte prioritare, după ce Comisia pentru politică externă a aprobat avizul consultativ privind inițierea negocierilor asupra Înțelegerii dintre guvernele celor două state.

Grantul vizează proiectele: „Facilitarea aderării la UE prin coordonare și angajament în Moldova (FACE)”, „Economie rezilientă, inovatoare și durabilă în Moldova (RISE)”, „Servicii publice puternice pentru comunele din Moldova (SPS)” și „Consolidarea infrastructurii de calitate pentru aderarea la UE și competitivitate”.

Proiectele urmăresc consolidarea capacităților instituționale centrale și locale, sprijinirea IMM-urilor pentru promovarea exporturilor și dezvoltarea învățământului profesional dual, îmbunătățirea cooperării pentru prestarea serviciilor publice, dezvoltarea economică locală și modernizarea infrastructurii.

Înțelegerea se negociază în baza Acordului din 2014 privind cooperarea pentru dezvoltare, iar asistența tehnică va fi oferită prin Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).