Lumina se va ieftini cu puțin peste 1%. Când ANRE va aproba noile tarife

Energia electrică se va ieftini cu până la 1,3 la sută pentru consumatorii casnici. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat proiectele de hotărâre privind aprobarea prețurilor reglementate pentru furnizarea energiei electrice către consumatorii finali. Ședința la care vor fi aprobate noile tarife va avea loc miercuri, 25 martie.

Astfel, ANRE propune un tarif de 3,56 lei la energia electrică livrată de Premier Energy, cu 3 bani mai mic decât cel actual. Acum tariful este de 3,59 lei/kWh.

Pentru consumatorii din nordul țării, deserviții de FEE Nord, ANRE propune un tarif de 3,95 lei, cu 5 bani mai mic decât în prezent. Prețurile vor intra în vigoare la data publicării Hotărârilor ANRE în Monitorul Oficial.

Anul trecut, tarifele au fost ajustate de două ori. În iarnă lumina s-a scumpit cu un leu și 84 de bani în nordul țării și cu un leu și 76 în centru și raioanele din sud. La sfârșit de iulie, însă, prețurile au scăzut cu 68 și, respectiv, 51 de bani.

Amintim că la 13 februarie, SRL Premier Energy și SA Furnizarea Energiei Electrice Nord au cerut ajustarea tarifelor la energia electrică în creștere.

 

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

BREAKINGNEWS! Lumina se scumpește cu până la 8 la sută

Articolul Lumina se va ieftini cu puțin peste 1%. Când ANRE va aproba noile tarife apare prima dată în Realitatea.md.