
Agenția Națională Transport Auto (ANTA) a venit cu o reacție după ce transportatorii au declarat că vor începe să sisteze treptat cursele regulate care nu își mai acoperă costurile minime, invocând lipsa unei decizii privind ajustarea tarifelor.
Instituția precizează că declarațiile făcute conțin elemente care pot induce în eroare opinia publică și omit în mod intenționat o serie de informații. Totodată, începând cu 1 martie 2026, a intrat în vigoare noua Metodologie de calculare a tarifelor pentru transportul rutier de persoane în trafic raional și interraional, aprobată de Guvern în luna octombrie 2025 care stabilește clar etapele și termenii legali ai procesului.
Până la data de 1 iunie urmează să fie aprobate componentele tarifare, în baza datelor economice reale și a rapoartelor prezentate de operatori. Procesul este în desfășurare și nu este blocat, ci urmează procedura legală. De asemenea, autoritățile înțeleg că sectorul este afectat de fluctuații majore ale prețului la carburanți, care creează presiuni reale asupra operatorilor.
În acest context, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) promovează, în cursul acestei luni, modificări la Hotărârea de Guvern privind metodologia, pentru a introduce un mecanism flexibil de intervenție temporară în situații de fluctuații majore.
„Se propune ca, prin derogare de la regulile generale, în situația în care prețul motorinei înregistrează fluctuații majore (devieri de peste 30% în ultimele 30 de zile), ANTA să poată aproba tarife provizorii, aplicabile pe perioada acestor variații. Acestea vor fi ajustate periodic, în funcție de evoluția pieței carburanților, pe baza datelor oficiale ale Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică.
ANTA subliniază că acest mecanism are ca scop protejarea atât a operatorilor, cât și a cetățenilor, evitând atât pierderile economice, cât și creșteri nejustificate sau necontrolate ale tarifelor.
În acest context, soluțiile legale de suport sunt în curs de implementare. Recomandăm transportatorilor să se abțină de la declarații și acțiuni emotive privind sistarea rutelor. ANTA rămâne deschisă dialogului, fiind cea mai viabilă cale de soluționare a problemelor din domeniul transportului auto”, se arată în comunicatul emis de instituție.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Amintim că Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) a avertizat că, începând din această săptămână, vor începe să sisteze treptat cursele regulate care nu își mai acoperă nici costurile minime, invocând lipsa unei decizii privind ajustarea tarifelor.
Transportatorii auto anunță sistarea curselor regulate: Tarifele nu acoperă nici costurile minime
Articolul ANTA răspunde transportatorilor: Declarațiile făcute recent conțin elemente care pot induce în eroare opinia publică apare prima dată în Realitatea.md.