
Stațiile de tren și metrou Gare du Midi din Bruxelles au fost evacuate luni seara, 23 martie curent, după ce au fost descoperite două colete suspecte pe persoane diferite, au anunțat autoritățile locale. De asemenea, trenurile care circulau spre și dinspre gara Bruxelles-Midi au fost suspendate, transmite antena3.ro.
Potrivit autorităților, unul dintre colete a fost descoperit de polițiști în jurul orei 17:20, pe peronul 18, iar celălalt pe peronul 20.
Ca măsură de precauție, stația de metrou și cea feroviară au fost evacuate, scrie Euronews.
De asemenea, a fost chemată unitatea pirotehnică a armatei, DOVO, pentru a examina cele două pachete.
În urma incidentului, circulația feroviară a fost afectată, astfel că trenurile care circulau spre și dinspre gara Bruxelles-Midi au fost suspendate, ceea ce a provocat perturbări majore în trafic, mai ales în orele de vârf.
Incidentul are loc la o zi după ce Bruxelles a comemorat 10 ani de la atentatele teroriste din 2016, un episod care a accentuat atenția asupra serviciilor de informații și a combaterii terorismului.
Atacul a fost cel mai grav din istoria țării, soldat cu 32 de morți și peste 340 de răniți.
Doi kamikaze și-au detonat centurile explozive în terminalul aeroportului, ei fiind inițial însoțiți de un al treilea terorist care a fugit și care a fost capturat două săptămâni mai târziu, potrivit Agerpres. Deflagrațiile s-au produs în zona de plecări a aeroportului și au ucis 16 oameni.
Aproximativ o oră mai târziu, la ora locală 09.11 (8.11 GMT), un alt jihadist a lansat un atac sinucigaș la stația de metrou Maelbeek, unde au murit 16 oameni și peste o sută au fost răniți.
Transportul public din Bruxelles a fost complet oprit, aeroportul și principalele gări feroviare din oraș au fost închise și măsurile de securitate au fost consolidate în mai multe metropole europene.
Autoritățile belgiene au ridicat la maximum nivelul de alertă antiteroristă pe tot teritoriul belgian. Ministrul de interne, Jan Jambon, a anunțat trei zile de doliu național.
Atentatele au fost revendicate de Gruparea jihadistă Statul Islamic, aceeași celulă jihadistă franco-belgiană care s-a aflat la originea atacurilor din 13 noiembrie 2015, în cartierul Molenbeek din Paris, soldate cu 130 de morți.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Gara Bruxelles-Midi a fost evacuată, după ce poliția a găsit două colete suspecte. Circulația trenurilor, suspendată apare prima dată în Realitatea.md.