Rogac: Probele acuzării sunt insuficiente pentru a-l condamna pe Plahotniuc

Lucian Rogac, avocatul lui Vlad Plahotniuc, a declarat după dezbaterile judiciare de marți, 24 martie, că probele prezentate de procuror nu demonstrează vinovăția inculpatului.

„În principiu, astăzi am continuat dezbaterile pe care le-am început la ședință de ieri. În dezbatere relevăm neconcordanțele între probele prezentate de acuzare, faptul că acestea, de fapt, denotă tot altfel circumstanțele cauzei, nu demonstrează în niciun fel vinovăția inculpatului și considerăm că, pe general, probele prezentate de acuzatori sunt insuficiente pentru o condamnare”, a spus Rogac.

Totodată, avocatul Rogac a afirmat că mâine Plahotniuc va veni la ședința de judecata și vom vedea „rodul muncii acestuia”.

„Este pe ultima sute de metri pentru pregătirea în dezbatere. Chiar astăzi dimineața am fost la el și a făcut câteva modificări în planul de dezbatere și veți vedea rodul muncii acestuia mâine la ședința de judecată. Mâine, cu siguranță, vine și va face dezbatere amplă, va susține și va aduce contraargumente la cele invocate chiar ieri de către acuzatorul de stat, care a încercat să înducă în eroare opinia publică”, a mai adăugat avocatul.

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/IMG_5981.MOV” muted=”false”]

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Pledoariile în dosarul furtul miliardului continuă, episodul lui Vlad Plahotniuc, continuă și azi, 24 martie. Marți, avocații inculpatului sunt cei care își prezintă concluziile. Vlad Plahotniuc nu este prezent nici la această ședință.

Luni, 23 martie, procurorii au cerut 25 de ani de închisoare pentru Vladimir Plahotniuc. Anunțul a fost făcut la ședința la care au început pledoariile, iar procurorul de caz Alexandru Cernei a fost primul care și-a prezentat concluziile.

Cernei a declarat că, în urma examinării cazului, autoritățile consideră necesară aplicarea unei pedepse severe împotriva lui Vladimir Plahotniuc. Conform acestuia, corectarea comportamentului inculpatului poate fi realizată doar prin aplicarea măsurilor legale complete, inclusiv izolarea acestuia de societate.

LIVE O nouă ședință în dosarul Plahotniuc: Încep pledoariile

Vladimir Plahotniuc este vizat în dosarul legat  de „Furtul Miliardului”, fiind acuzat de crearea și conducerea unei organizații criminale; escrocherie în proporții deosebit de mari; spălare de bani.

După o perioadă lungă în care a fost dat în căutare internațională, Vladimir Plahotniuc a fost extrădat în vara anului 2025 și se află în prezent în detenție la Penitenciarul nr. 13 din Chișinău.

Articolul Rogac: Probele acuzării sunt insuficiente pentru a-l condamna pe Plahotniuc apare prima dată în Realitatea.md.