Incidentul a avut loc marți după-amiaza, când polițiști din cadrul Secției 12 Poliție au fost alertați cu privire la faptul că o persoană, în vârstă de 56 de ani, pasager într-un autoturism, se află în stare de inconștiență, într-o stație de alimentare cu carburanți din Sectorul 3.
Polițiștii au constatat că bărbatul se afla în stop cardio-respirator. L-au scos din mașină și au inițiat de îndată manevrele de resuscitare.
Ulterior, reprezentantul benzinăriei le-a pus la dispoziție un defibrilator semiautomat disponibil în locație.
Astfel, polițiștii au aplicat două șocuri electrice, alternate cu manevrele de resuscitare.
Ulterior, în timp ce unul dintre polițiști continua manevrele de resuscitare, cel de-al doilea polițist a dirijat traficul și a facilitat accesul echipajului de prim-ajutor.
Parteneriat pentru viață
Astfel, în scurt timp, la fața locului au sosit echipaje de prim-ajutor SMURD și de Terapie Intensivă, care au preluat intervenția.
În urma intervenției, victima a prezentat semne vitale, fiind stabilizată la fața locului și transportată ulterior la spital, pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
„Acest caz evidențiază importanța intervenției în primele minute în situațiile de stop cardio-respirator, precum și rolul esențial al accesului la defibrilatoare în spațiile publice”, arată Poliția Capitalei.
Defibrilatorul utilizat a fost disponibil în urma proiectului „Parteneriat pentru viață”, derulat de Departamentul pentru Situații de Urgență și Fundația pentru SMURD, în colaborare cu Rompetrol.