
Republica Elenă își sărbătorește astăzi Ziua Independenței, marcând unul dintre cele mai importante momente din istoria sa – eliberarea de sub dominația otomană. Data de 25 martie simbolizează începutul luptei din 1821, care a dus, în cele din urmă, la formarea statului grec modern.
Grecia, situată în sud-estul Europei, în partea sudică a Peninsulei Balcanice, este considerată leagănul civilizației occidentale. Aici au luat naștere democrația, filosofia occidentală, Jocurile Olimpice, literatura și istoriografia, dar și marile concepte din științele politice și matematică.
Moștenirea culturală a Greciei a influențat întreaga lume, atât în Orient, prin campaniile lui Alexandru cel Mare, cât și în Occident, prin intermediul Imperiului Roman. Astăzi, această moștenire este reflectată inclusiv în cele 18 situri incluse în patrimoniul mondial UNESCO.
Statul grec modern a fost creat în urma Războiului de Independență față de Imperiul Otoman. Grecia este membru fondator al Organizației Națiunilor Unite și face parte din Uniunea Europeană, NATO, Consiliul Europei, OSCE, OECD și Organizația Mondială a Comerțului.
Relațiile diplomatice dintre Republica Moldova și Republica Elenă au fost stabilite la 27 martie 1992. Ambasadorul Republicii Moldova în Grecia este Anatol Popov, din 2022, iar Ambasadorul Republicii Elene în Republica Moldova, cu sediul la Kiev, este Nikolaos Krikos.
Potrivit datelor oficiale, schimburile comerciale dintre cele două state au cunoscut o creștere semnificativă în ultimii ani. În 2021, volumul comerțului exterior a depășit 86 de milioane de dolari, în creștere cu aproape 66% față de anul precedent.
Exporturile Moldovei către Grecia au inclus în principal cereale, sticlă, alcool etilic și produse agricole, în timp ce importurile au vizat, între altele, produse petroliere, îngrășăminte, citrice și echipamente industriale.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Grecia își sărbătorește astăzi Ziua Națională. Lecția unei lupte pentru libertate apare prima dată în Realitatea.md.