Irina Vlah propune anularea impozitului pe imobile: „Noile taxe riscă să lovească dur cetățenii”

Fosta bașcană a Găgăuziei, președintele partidului ”Inima Moldovei”, Irina Vlah, avertizează că noile valori cadastrale ale imobilelor, care urmează să intre în vigoare în Republica Moldova, ar putea duce la creșteri semnificative ale impozitelor, afectând în special cetățenii cu venituri modeste. Potrivit acesteia, procesul de evaluare și reevaluare a cuprins peste 6 milioane de bunuri imobile, iar noile taxe ar putea crește de două sau chiar de trei ori.

„O mulțime de cetățeni s-ar putea pomeni peste noapte plătitori ai așa-numitului impozit pe lux”, a declarat Vlah.

În acest context, ea susține că a înaintat anterior propuneri către Ministerul Finanțelor, însă fără reacție, ceea ce, în opinia sa, ar indica faptul că autoritățile pregătesc „un nou jaf de proporții” asupra populației.
Irina Vlah vine acum cu un set de soluții, inspirate din practicile europene. Ea propune ca Guvernul să analizeze modele din state precum Malta, Italia, Cipru sau Cehia, unde, în anumite condiții, nu se aplică impozit anual pe proprietate, în special pentru prima locuință.

De asemenea, ea a menționat exemple precum Liechtenstein și Monaco, unde sunt impozitate doar veniturile din chirii sau câștigurile de capital, dar nu proprietatea în sine, precum și Croația și Andorra, unde se aplică taxe la achiziție sau vânzare, nu anual.

În opinia sa, Republica Moldova ar trebui să urmeze aceste exemple și să elimine impozitul pe imobile pentru locuința de bază, taxând doar veniturile generate din proprietăți sau tranzacțiile de vânzare.

Totodată, Vlah propune modificarea modului de aplicare a impozitului pe lux, sugerând preluarea modelului din România, unde acesta se aplică doar locuințelor cu valoare mai mare de 500.000 de euro și doar pentru suma care depășește acest prag.

„Oamenii nu trebuie impozitați doar pentru că locuiesc în propria casă. Să fie aplicate impozite doar dacă există venituri”, a subliniat Irina Vlah, îndemnând guvernarea să renunțe la politicile actuale și să adopte soluții europene pentru protejarea cetățenilor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Irina Vlah propune anularea impozitului pe imobile: „Noile taxe riscă să lovească dur cetățenii” apare prima dată în Realitatea.md.