
Noua lege a salarizării nu a fost amânată, iar informațiile apărute anterior în spațiul public ar fi rezultat dintr-o interpretare greșită a unor răspunsuri oficiale. Precizările au fost făcute de ministrul Finanțelor, Adrian Gavrilița, care susține că planurile Guvernului au rămas neschimbate.
„S-ar amâna legea salarizării… nu este adevărat. A fost o eroare din răspunsuri, în care colegii au inclus informația oficială sau angajamentele existente, care prevedeau inițial să intre legea în vigoare a salarizării la 1 ianuarie 2027. Ambiția noastră a rămas aceeași”, a declarat ministrul.
Potrivit acestuia, autoritățile își mențin obiectivul de a adopta legea în luna septembrie.
„Ne propunem pentru 1 septembrie. Nu s-a schimbat nimic. Ne pare rău că a fost această problemă de comunicare și a ajuns să fie o știre prea mare, ca să mai fiu odată întrebat. Chiar s-au schimbat planurile? Nu s-au schimbat. Mergem înainte, așa cum am spus”, a adăugat Gavrilița.
Declarațiile vin după ce anterior s-a scris că adoptarea „cadrului normativ primar” ar putea fi amânată până în decembrie 2026, informație care a stârnit reacții inclusiv din partea sindicatelor.
Noua lege a salarizării este așteptată să reglementeze sistemul de remunerare în sectorul bugetar și este legată de promisiunile de majorări salariale, inclusiv pentru profesori și medici.
[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/gavrilita-salarizare.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul VIDEO Legea salarizării nu se amână. Ministrul Finanțelor: a fost o problemă de comunicare apare prima dată în Realitatea.md.